PRIMA REACȚIE a lui Oprea după moartea polițistului care îi deschidea coloana oficială: „Speculațiile că aș fi utilizat ilegal dispozitivul de însoțire în trafic sunt complet nefondate”

PRIMA REACȚIE a lui Oprea după moartea polițistului care îi deschidea coloana oficială: „Speculațiile că aș fi utilizat ilegal dispozitivul de însoțire în trafic sunt complet nefondate
Publicat: 26/10/2015, 12:24

Vicepremierul Gabriel Oprea a declarat, luni, în prima ieșire publică după accidentul în care și-a pierdut viața polițistul care-i deschidea coloana oficială, că „speculațiile” că ar fi folosit dispozitivul de însoțire ilegal „sunt complet defondate”, iar el a aflat de accident abia după ce mașina în care se afla depășise locul tragediei.

„Coloana s-a oprit, nu am știut de ce, nu am văzut accidentul. Am văzut poliția din față oprită și doi polițiști alergând. Unul dintre ei a facut semn să plecăm mai departe. Mașina de poliție și cei doi colegi au rămas acolo. După ce depășisem locul accidentului am aflat ce s-a întâmplat (…) Speculațiile că aș fi utilizat dispozitivul de însoțire în trafic fără temei legal sunt complet nefondate”, a spus Oprea.

El nu a explicat însă care au fost condițiile deosebite care impuneau constituirea unei coloane oficiale. Conform articolului 223 din Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, de coloană oficială însoțită de polițiști de la Rutieră beneficiază doar președintele României, președintele Senatului, al Camerei Deputaților și prim-ministrul. „În situatii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgență, pot beneficia de însoțirea cu echipaje ale poliției rutiere și miniștrii din Guvernul României sau omologi din străinătate aflați în vizită oficială în România, precum și șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, cu ocazia depunerii scrisorilor de acreditare”, mai arată articolul de lege citat.

„Am ales să nu cedez tentației de a oferi explicații care să mă disculpe”

Cât privește faptul că a intrat în silenzio stampa după producerea tragediei, Gabriel Oprea a susținut că a ales să fie alături de familia politistului Bogdan Gigină.

„Nimic din ce spunem sau facem nu poate alina durerea părinților, a soției, nu poate alina o familie care trece printr-o astfel de dramă. Ca tată, din respect pentru familia îndurerată, am ales să nu fac declarații după accident și înainte de înmormântare. (…) Am ales să nu cedez tentației de a oferi explicații care să mă disculpe. Am ales să mă asigur că familia știe cât de mult regret”, a spus vicepremierul.

Oprea a mai spus că echipajul SMURD a ajuns la fața locului în trei minute și jumătate și că a făcut „tot ce este omenește posibil” pentru salvarea lui Bogdan Gigină.

Întrebările la care Gabriel Oprea nu a răspuns:

1. Ce nevoie avea de coloană oficială și cum justifică urgența deplasării sale pentru a se putea încadra în prevederile legii care spune că de coloană oficială beneficiază demnitari printre care el nu se numără?

2. De ce s-a ținut ascuns timp de două zile de către Poliție că agentul Bogdan Gigină făcea parte din coloana oficială?

3. De unde venea și unde se ducea, astfel încât era necesară coloana oficială?

4. De ce Poliția și Ministerul de Interne nu au transmis procurorilor care anchetează cazul decât o parte din documente, lipsind tocmai cele referitoare la coloana oficială din care făcea parte polițistul Bogdan Gigină?

Cronologia cazului Gigină

Marți, 20 octombrie. O știre aparent care părea să se stingă rapid, în ciuda tragismului său, a apărut marți seară: un polițist aflat pe motocicletă a căzut într-o groapă de pe un bulevard din centrul Bucureștiului. În ciuda eforturilor medicilor, polițistul Bogdan Gigină, de doar 28 de ani, a murit. Purtătorul de cuvânt al Poliției, Diana Sarca, declară că polițistul se îndrepta către un punct din trafic pentru fluidizarea circulației.

Miercuri, 21 octombrie. Apar primele informații că polițistul mort era cel care deschidea coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea. Poliția nu oferă nicio explicație. Nici Gabriel Oprea. IGPR anunță doar că Bogdan Gigină a fost avansat în gradul de subinspector de poliție post-mortem de ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, la propunerea inspectorului general al Poliției Române. Procurorii, care au deschis un dosar de ucidere din culpă in rem, au anunțat că verifică informațiile potrivit cărora politistul deschidea dispozitivul care îl însoțea pe ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea. Pe traseu, unul dintre șefii agentului de la Rutieră ar fi fost auzit prin stație în timp ce îi îndemna pe membrii echipajului să se grăbească.

Joi, 22 octombrie. La două zile de la accident Poliția confirmă că Bogdan Gigină făcea parte din coloana oficială a lui Gabriel Oprea. Potrivit reprezentanților Poliției Capitalei, coloana oficială a lui Gabriel Oprea, „de care demnitarul beneficia in condițiile legii”, se deplasa cu o viteză adaptată la condițiile meteo și de trafic existente, pe traseul Băneasa – Piața Presei Libere – Arcul de Triumf – Piața Charles de Gaulle Piața Victoriei – bulevardul Uranus – strada Știrbei Vodă, după ce vicepremierul participase la o activitate în cadrul unei instituții din domeniul securității și ordinii publice.

Poliția nu explică însă de ce avea nevoie Oprea de coloană oficială și cum justifică urgența deplasării sale (numai așa se poate încadra în prevederile legii care spune că de coloană oficială beneficiază demnitari printre care el nu se numără). De asemenea, nu spune de unde venea și unde se ducea vicepremierul și de ce s-a ținut ascuns timp de două zile că polițistul făcea parte din coloana oficială.

În cursul serii apare informația că un alt polițist de la Brigada Rutieră a Capitalei a căzut cu motocicleta în timp ce însoțea coloana oficială a ministrului Internelor, Gabriel Oprea, agentul fiind rănit în urma accidentului, care a avut loc în septembrie, în zona Pieței Victoriei.

Vineri, 23 octombrie. Vicepremierul Gabriel Oprea apare la ședința extraordinară de guvern, stând în dreapta premierului. Victor Ponta reclamă „barbarismul politic” al celor care îi cer demisia lui Oprea și încearcă să mute discuția către faptul că polițistul și-a pierdut viața din cauza infrastructurii proaste a drumurilor. „Sunt convins că peste tot în țară există tot felul de capcane mortale și doar când se întâmplă o mare tragedie aflăm despre ele”, a spus Ponta în debutul ședinței de Guvern. Ulterior, în timpul conferinței de presă, el a refuzat să răspundă la orice întrebare referitoare la demisia lui Oprea și la faptul dacă acesta avea dreptul legal să beneficieze de coloană oficială. „Înțeleg că dumneavoastră vorbiți ca să vă audă șefii, eu am stabilit cu dumneavoastră niște reguli”, a spus premierul vizibil deranjat, el adăugând că răspunde numai la întrebări referitoare la temele anunțate. Jurnaliștii au insistat pe acest subiect, dar Victor Ponta a continuat să nu facă referiri pe această temă. „Am impresia că vorbesc în chineză”, a spus premierul.

Sâmbătă, 24 octombrie. Liderii PNL îi cer demisia lui Gabriel Oprea. În stradă, peste 300 de motocicliști au pornit în marș prin București oprindu-se la locul unde polițistul Bogdan Gigină și-a pierdut viața.

Duminică, 25 octombrie. Gabriel Oprea tace în continuare, însă locotenenții săi ies la atac împotriva tuturor care-l contestă pe vicepremier. Vicepreședintele UNPR, Ion Răducanu, îi atacă dur, într-o postare pe Facebook , pe cei care îi cer demisia lui Gabriel Oprea, susținând că este „un atac concertat, furibund, demențial, ilogic și irațional”. Răducanu îi face în același timp un elogiu vicepremierului susținând că este politicianul „care a asigurat stabilitatea României în ultimii 5 ani” și că „nicicând după Revoluție, MApN sau MAI nu au avut un ministru mai bun, mai apreciat și mai eficient decât Gabriel Oprea”. În corul lăudătorilor intră și consiliera personală a lui Oprea, Alexandra Dobre.

Ministerul de Interne transmite un comunicat de presă în care precizează că MAI și ministrul nu pot prezenta detalii despre accident înainte de finalizarea anchetei.

După cinci zile de la accident, președintele Klaus Iohannis intervine public și le cere lui Victor Ponta să dea explicații. „În legătură cu acest eveniment, am un singur comentariu de făcut: iată, suntem în cea de-a cincea zi și nu avem o luare de poziție oficială din partea Guvernului, așa ceva este inadmisibil. Opinia publică așteaptă lămuriri și îi poftesc de urgență în fața microfoanelor pe domnii Ponta și Oprea să dea aceste lămuriri, și nu mă refer aici la partea penală a accidentului în care, din nefericire, a murit un polițist care a fost în timpul serviciului, ci mă refer la latura politică și la lămuriri de ordin general”, a declarat șeful statului.

Procurorii care anchetează cazul au anunțat că nu au primit de la Poliție și MAI toate documentele cerute, lipsind tocmai acelea referitoare la coloana oficială din care făcea parte polițistul Bogdan Gigină.

Aproape 1.000 de oameni au ieșit în stradă în București pentru a-i cere demisia lui Gabriel Oprea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Bahmu și-a scos asul din mânecă! Vești crunte pentru Honorius. Ce le-a cerut judecătorilor, în...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Averea ascunsă a lui Silviu Prigoană. Adriana Bahmuțeanu a primit o veste neașteptată
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Galaxiile UFO, ciudățeniile cosmice pe care astronomii le pot vedea abia acum, cu ajutorul Telescopului...